Politică de Confidențialitate


Politică de Confidențialitate

Politică de Confidențialitate

Generalități

Regulamentul 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date (General Data Protection Regulation, în prezentul document – GDPR, Regulament sau RGPD) a fost adoptat de Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene în 27 aprilie 2016, prevederile acestuia fiind direct aplicabile începând cu data de 25 mai 2018. Acest Regulament abrogă, în mod expres, Directiva 95/46/CE, înlocuind astfel și prevederile Legii nr. 677/2001 (în prezent, abrogate).

Regulamentul este direct aplicabil în toate statele membre, protejând drepturile tuturor persoanelor fizice aflate pe teritoriul Uniunii Europene. Din punct de vedere material, Regulamentul se aplică tuturor operatorilor care prelucrează date cu caracter personal. Regulamentul nu se aplică prelucrării datelor cu caracter personal care privesc persoane juridice şi, în special, întreprinderi cu personalitate juridică, inclusiv numele şi tipul de persoană juridică şi datele de contact ale persoanei juridice.

Datele cu caracter personal sunt definite ca fiind orice informaţii privind o persoană fizică identificată sau identificabilă ("persoana vizată"); o persoană fizică identificabilă este o persoană care poate fi identificată, direct sau indirect, în special prin referire la un element de identificare, cum ar fi un nume, un număr de identificare, date de localizare, un identificator online sau la unul sau mai multe elemente specifice, proprii identităţii sale fizice, fiziologice, genetice, psihice, economice, culturale sau sociale.

Prelucrarea datelor cu caracter personal presupune orice operaţiune sau set de operaţiuni efectuate asupra datelor sau asupra seturilor de date cu caracter personal, cu sau fără utilizarea de mijloace automatizate, cum ar fi colectarea, înregistrarea, organizarea, structurarea, stocarea, adaptarea sau modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, divulgarea prin transmitere, diseminarea sau punerea la dispoziţie în orice alt mod, alinierea sau combinarea, restricţionarea, ştergerea sau distrugerea.

Identitatea operatorului

Având în vedere articolul 4 punctul 7 din Regulament, care definește noțiunea de "operator" ca fiind persoana fizică sau juridică, autoritatea publică, agenţia sau alt organism care, singur sau împreună cu altele, stabileşte scopurile şi mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal, operatorul care prelucrează date cu caracter personal prin intermediul acestui website este Budeanu Dorin-Iftimie PFA, cu sediul în Str. Calea Sucevei nr. 39 Ors Salcea, Suceava, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului f33/409/2019, având CUI 41337195, reprezentată legal de Budeanu Dorin-Iftimie, cu date de contact oftencreative@gmail.com, 0753589387, .

Colectarea datelor personale

Care sunt datele cu caracter personal colectate

Operatorul acestui website colectează, stochează şi prelucrează următoarele date personale ale / referitoare la dvs.:

  • Nume, prenume
  • Adresa de domiciliu și/sau de reședință
  • Date de contact (precum e-mail, telefon, fax)
  • IP
  • Imagini vizuale sau secvențe (fotografii, video)
  • Date colectate prin platforme de Cereri de angajare

 

Datele furnizate de dumneavoastră privind conținutul CV-ului sunt prelucrate în temeiul art. 6 alin. 1 lit. a) și b) din Regulament. Prelucrarea acestor date are loc astfel:

 

  • Prin înregistrarea de către dvs. a CV-ului în baza noastră de date și prin consimțământul expres dat în privința accesului angajatorilor/terților la conținutul acestuia

 

Având în vedere că Regulamentul interzice, în principal, “prelucrarea de date cu caracter personal care dezvăluie originea rasială sau etnică, opiniile politice, confesiunea religioasă sau convingerile filozofice sau apartenenţa la sindicate şi prelucrarea de date genetice, de date biometrice pentru identificarea unică a unei persoane fizice, de date privind sănătatea sau de date privind viaţa sexuală sau orientarea sexuală ale unei persoane fizice” (conform art. 9 alin. 1), sunt stabilite apoi situațiile în care este permisă prelucrarea unor astfel de date:

  1. există consimțământul explicit al persoanei vizate;
  2. prelucrarea este necesară în scopul îndeplinirii obligaţiilor şi al exercitării unor drepturi specifice ale operatorului sau ale persoanei vizate în domeniul ocupării forţei de muncă şi al securităţii sociale şi protecţiei sociale
  3. prelucrarea este necesară pentru protejarea intereselor vitale ale persoanei vizate sau ale unei alte persoane fizice, atunci când persoana vizată se află în incapacitate fizică sau juridică de a-şi da consimţământul;
  4. prelucrarea este efectuată în cadrul activităţilor lor legitime şi cu garanţii adecvate de către o fundaţie, o asociaţie sau orice alt organism fără scop lucrativ şi cu specific politic, filozofic, religios sau sindical, cu condiţia ca prelucrarea să se refere numai la membrii sau la foştii membri ai organismului respectiv sau la persoane cu care acesta are contacte permanente în legătură cu scopurile sale şi ca datele cu caracter personal să nu fie comunicate terţilor fără consimţământul persoanelor vizate;
  5. prelucrarea se referă la date cu caracter personal care sunt făcute publice în mod manifest de către persoana vizată;
  6. prelucrarea este necesară pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanţă sau ori de câte ori instanţele acţionează în exerciţiul funcţiei lor judiciare;
  7. prelucrarea este necesară din motive de interes public major, în baza dreptului Uniunii sau a dreptului intern, care este proporţional cu obiectivul urmărit, respectă esenţa dreptului la protecţia datelor şi prevede măsuri corespunzătoare şi specifice pentru protejarea drepturilor fundamentale şi a intereselor persoanei vizate;
  8. prelucrarea este necesară în scopuri legate de medicina preventivă sau a muncii, de evaluarea capacităţii de muncă a angajatului, de stabilirea unui diagnostic medical, de furnizarea de asistenţă medicală sau socială sau a unui tratament medical sau de gestionarea sistemelor şi serviciilor de sănătate sau de asistenţă socială, în temeiul dreptului Uniunii sau al dreptului intern sau în temeiul unui contract încheiat cu un cadru medical şi sub rezerva respectării condiţiilor şi garanţiilor prevăzute la alineatul (3);
  9. prelucrarea este necesară din motive de interes public în domeniul sănătăţii publice, cum ar fi protecţia împotriva ameninţărilor transfrontaliere grave la adresa sănătăţii sau asigurarea de standarde ridicate de calitate şi siguranţă a asistenţei medicale şi a medicamentelor sau a dispozitivelor medicale, în temeiul dreptului Uniunii sau al dreptului intern, care prevede măsuri adecvate şi specifice pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor persoanei vizate, în special a secretului profesional; sau
  10. prelucrarea este necesară în scopuri de arhivare în interes public, în scopuri de cercetare ştiinţifică sau istorică ori în scopuri statistic, proporţional cu obiectivul urmărit, respectând esenţa dreptului la protecţia datelor şi prevede măsuri corespunzătoare şi specifice pentru protejarea drepturilor fundamentale şi a intereselor persoanei vizate.

Obținerea Consimțământului

Generalități

Pentru ca prelucrarea datelor cu caracter personal să fie legală, GDPR prevede ca aceasta să fie efectuată în baza unui motiv legitim, precum executarea sau încheierea unui contract, îndeplinirea unei obligații legale, sau în baza consimțământului valabil exprimat de persoana vizată în prealabil. În acest din urmă caz, operatorului i se impune obligația de a putea demonstra faptul că persoana în cauză și-a dat consimțământul pentru prelucrarea respectivă. Consimțământul exprimat sub imperiul Directivei 95/46/CE rămâne valabil dacă acesta îndeplinește condițiile prevăzute de GDPR.

Acordarea consimțământului trebuie să fie realizată printr-o declarație sau printr-o acțiune neechivocă care să constituie o manifestare liber exprimată, specifică, în cunoştinţă de cauză şi clară a acordului persoanei vizate pentru prelucrarea datelor sale cu caracter personal. În cazul în care consimțământul persoanei vizate este dat în contextul unei declarații, în format electronic sau în scris, care se referă și la alte aspecte, cererea privind consimțământul trebuie să fie prezentată într-o formă care o diferențiază în mod clar de celelalte aspecte, putând fi realizată chiar și prin bifarea unei căsuțe. Pentru ca prelucrarea datelor cu caracter personal să fie legală, GDPR prevede ca aceasta să fie efectuată în baza unui motiv legitim, precum executarea sau încheierea unui contract, îndeplinirea unei obligații legale, sau în baza consimțământului valabil exprimat de persoana vizată în prealabil. În acest din urmă caz, operatorului i se impune obligația de a putea demonstra faptul că persoana în cauză și-a dat consimțământul pentru prelucrarea respectivă. Consimțământul exprimat sub imperiul Directivei 95/46/CE rămâne valabil dacă acesta îndeplinește condițiile prevăzute de GDPR.

Cookies

Pe acest site se folosesc cookie-uri. Acestea nu dăunează computerului dvs. şi nu conţin viruşi, ci au rolul de a contribui la o utilizare mai facilă, eficientă şi sigură a site-ului. Ele reprezintă fişiere-texte de mici dimensiuni care sunt salvate pe computerul dvs. şi sunt salvate de browser-ul utilizat.

Multe dintre cookie-urile folosite se numesc „session cookies”, care sunt şterse automat după vizita pe acest site. Altele rămân în memoria computerului dvs. până la ştergerea acestora de către dvs., acestea făcând posibilă recunoaşterea browser-ului la o vizită ulterioară.

Puteți configura browser-ul dvs. pentru a vă informa cu privire la utilizarea cookie-urilor, astfel încât să puteți decide de la caz la caz dacă să acceptați sau să respingeți un cookie. În mod alternativ, browser-ul dvs. poate fi configurat să accepte automat cookie-urile în anumite condiții sau să le respingă întotdeauna sau să șterge automat cookie-urile la închiderea browser-ului. Dezactivarea modulelor cookie poate limita funcționalitatea acestui site web.

Cookie-urile care sunt necesare pentru a permite comunicațiile electronice sau pentru a oferi anumite funcții pe care doriți să le utilizați (cum ar fi coșul de cumpărături) sunt stocate în conformitate cu prevederile art. 6 alin.1 lit. f) din GDPR, conform cărora prelucrarea este legală numai dacă şi în măsura în care este necesară în scopul intereselor legitime urmărite de operator sau de o parte terţă. Prin urmare, operatorul acestui website are un interes legitim în stocarea anumitor cookie-uri, pentru a asigura o optimizare fără erori tehnice. Alte cookie-uri (cum ar fi, spre exemplu, cele utilizate pentru analizarea comportamentului dvs. de navigare) sunt de asemenea stocate şi vor fi tratate separat în acest document.

Platformă de Consent Management

Acest website folosește o platformă de gestionare a consimțământului - YEI.RO -, fiind astfel împuterniciți să obținem, să gestionăm și să documentăm consimțământul dumneavoastră dat în calitate de utilizator.

Colectarea consimțământului dumneavoastră se face în mod legal, prin respectarea tuturor cerințelor legale (conținute de GDPR, de liniile directoare ale jurisprudenței Curții Europene de Justiție, de Cadrul de transparență și consimțământ IAB Europe), prin intermediul platformei ajungându-se la optimizarea consimțământului dat la momentul navigării pe acest website.

Platforma de management a consimțământului - YEI.RO - respectă prevederile europene în domeniu, prelucrarea datelor cu caracter personal ale vizitatorilor și utilizatorilor realizându-se numai în măsura în care acest lucru este necesar pentru funcționalitatea și optimizarea conținutului site-ului. Prelucrarea datelor cu caracter personal ale utilizatorilor are ca bază legală consimțământul specific, informat și  liber exprimat al utilizatorilor, obținut în conformitate cu art. 6 alin. 1 lit. a) din Regulament. Pentru mai multe detalii, puteți accesa Politica de Confidențialitate disponibilă aici www.yei.ro/prelucrare-date

Fişiere jurnal de pe server

Providerul acestui site colectează şi stochează în mod automat informaţiile pe care browser-ul dvs. le transmite automat către noi prin intermediul fişierelor-jurnal. Acestea sunt:

  • Tipul şi versiunea de browser
  • Sistemul de operare folosit
  • URL-ul paginii care a generat inițial solicitarea pentru afișarea paginii sau obiectului curent (Referrer URL)
  • Numele de gazdă al computerului care accesează
  • Date temporale privind accesarea server-ului
  • Adresa IP

Temeiul legal pentru prelucrarea unor astfel de date este reprezentat de art. 6 alin. 1 lit. b) GDPR, care permite prelucrarea de date atunci când este necesară pentru executarea unui contract la care persoana vizată este parte sau pentru a face demersuri, la cererea persoanei vizate, înainte de încheierea unui contract.

Formular de contact

În cazul în care ne trimiteți întrebări prin intermediul formularului de contact, vom colecta datele introduse în formular, inclusiv datele de contact pe care le furnizați, pentru a răspunde întrebărilor dvs. și a altora ulterioare. Nu transmitem aceste informații fără permisiunea dvs. Prin urmare, vom prelucra toate datele pe care le introduceți în formularul de contact numai cu consimțământul dvs. [în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 1 lit. a) GDPR1]. Puteți să vă revocați oricând acordul, un e-mail informal în acest sens fiind suficient. Datele prelucrate înainte de a primi solicitarea dvs. pot fi prelucrate în mod legal. Vom păstra datele pe care le furnizați pe formularul de contact până când:

  • solicitați ștergerea datelor;
  • revocați consimțământul pentru stocarea acestora sau dacă 
  • scopul pentru stocarea acestuia nu mai este valabil. 

Orice dispoziții legale obligatorii, în special cele referitoare la perioadele obligatorii de păstrare a datelor, nu sunt afectate de cele arătate mai sus.

Contactare prin e-mail, telefon sau fax

Dacă ne contactați prin e-mail, telefon sau fax, solicitarea dvs., inclusiv toate datele personale pe care le veţi furniza vor fi stocate și prelucrate de noi în scopul soluţionării cererii dumneavoastră, în baza consimţământului exprimat de dumneavoastră.

Prin urmare, vom prelucra toate datele pe care le furnizaţi în temeiul următoarelor prevederi legale din cuprinsul GDPR, respectiv:

  • numai cu consimțământul dvs. - în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 1 lit. a) GDPR
  • pentru executarea unui contract sau în etapa precontractuală - în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 1 lit. b) GDPR
  • pentru îndeplinirea scopului şi interesului legitim urmărit de noi, respectiv acela de prelucrare eficientă a cererilor trimise de dvs. - în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 1 lit. f) GDPR.

Vom păstra datele pe care le furnizați în acest mod până când:

  • solicitați ștergerea datelor;
  • revocați consimțământul pentru stocarea acestora sau dacă 
  • scopul pentru stocarea acestuia nu mai este valabil, în toate situaţiile cu excepţia perioadelor obligatorii de păstrare a datelor.

Înregistrarea pe site

Vă puteţi înregistra pe acest website pentru a accesa funcţii şi servicii adiţionale oferite de compania noastră. În acest sens, datele introduse de dvs. vor fi utilizate şi prelucrate cu scopul folosirii respectivului serviciu sau funcţii pentru care v-aţi înregistrat. Datele obligatorii solicitate la înregistrare trebuie furnizate de către dvs. în întregime, în caz contrar operaţiunea de înregistrare urmând a fi respinsă.

Pentru a vă informa despre modificări importante, cum ar fi cele din sfera site-ului nostru sau despre schimbările tehnice, vom folosi adresa de email specificată de dvs. la momentul înregistrării.

Prelucrarea datelor cu caracter personal, furnizate în procedura de înregistrare, se face doar cu consimţământul dvs. şi cu respectarea dispoziţiilor art. 6 alin. 1 lit. a) GDPR. Puteți să vă revocați oricând acordul, un e-mail informal în acest sens fiind suficient. Vom continua să stocăm datele colectate în timpul înregistrării atât timp cât veţi rămâne înregistrat pe acest website, însă perioadele obligatorii de stocare rămân valabile şi vor fi respectate.

Autentificare prin Facebook

Dacă nu doriţi să vă înregistraţi direct pe acest site, puteţi să vă conectaţi prin Facebook (Connect). Acest serviciu este prestat de Facebook Ireland Limited, 4 Grand Canal Square, Dublin 2, Ireland.

Pentru a vă conecta utilizând Facebook, apăsaţi „Login with facebook” sau „Connect with Facebook” şi veţi fi redirecţionat automat către această platformă, unde vă vor fi solicitate detaliile privind user-ul şi parola şi astfel vă veţi conecta la acest website cu profilul de Facebook. În acest mod, vom avea acces la toate datele stocate pe Facebook, spre exemplu (şi fără a se limita la):

  • Nume
  • Poza de profil
  • Adresa de email
  • Facebook ID
  • Reţeaua de prieteni
  • Aprecierile (Facebook likes)
  • Ziua de naştere
  • Genul/Sexul
  • Ţara
  • Limba

Aceste date vor fi folosite pentru a crea şi personaliza contul dvs. pe acest website.

Pentru mai multe informaţii, puteţi accesa Termenii şi Condiţiile Facebook, precum şi Politica de confidenţialitate, puse la dispoziţie pe https://www.facebook.com/privacy şi pe https://www.facebook.com/legal/terms.

Având în vedere Hotărârea din 16 iulie 2020 (pronunțată în cauza C-311/18 - Data Protection Commissioner/Facebook Ireland Limited, Maximillian Schrems), Curtea Europeană de Justiţie a statuat că protecţia oferită de Scutul de confidențialitate (Privacy Shield) EU – US nu are un caracter adecvat.

Prin urmare, transmiterea datelor cu caracter personal către SUA şi alte ţări din afara Spaţiului Economic European (EEA – European Economic Area) se bazează pe Clauzele Contractuale Standard (SCC – Standard Contractual Clauses) ale Comisiei Europene. Comisia a emis două seturi de clauze contractuale standard pentru transferurile de date de la operatorii de date din UE către operatorii de date stabiliți în afara UE sau a Spațiului Economic European (SEE). De asemenea, a emis şi un set de clauze contractuale pentru transferurile de date de la operatorii din UE către procesatorii stabiliți în afara UE sau SEE. Pentru mai multe informaţii privind aceste Clauze, recomandăm să accesaţi https://ec.europa.eu/info/law/law-topic/data-protection/international-dimension-data-protection/standard-contractual-clauses-scc_ro.

Facebook foloseşte Clauze Contractuale Standard drept garanţie adecvată privind protecţia datelor, în acord cu nivelul de protecţie garantat prin GDPR.

Pentru mai multe detalii, accesaţi: https://www.facebook.com/legal/EU_data_transfer_addendum

Secțiune de comentarii

Prin accesarea secţiunii de Comentarii, anumite date personale (precum, dar fără a se limita la adresa de email, numele de utilizator, adresa IP) vor fi prelucrate și stocate, unele din ele fiind necesare din perspectiva prevenirii acţiunilor ilegale sau a conţinutului calomnios.

 

Există şi posibilitatea de a vă înscrie/abona pe acest site cu scopul de a primi comentariile prin emailul furnizat, astfel că:

  • Este posibil ca adresa de email să fie verificată printr-un email de confirmare;
  • Puteţi oricând să vă dezabonați accesând link-ul din cuprinsul e-mailurilor, iar datele furnizate de dvs. vor fi şterse imediat, cu excepţia datelor furnizate ca urmare a accesării altor secţiuni (spre exemplu, odată cu înscrierea pentru newsletter) care vor rămâne stocate;

Scopul prelucrării datele colectate

O parte din datele colectate pe acest site sunt utilizate pentru:

 

  • Prestarea serviciilor pe care le oferim în beneficiul dumneavoastră (spre exemplu, pentru soluționarea problemelor de orice natură referitoare la produsele și serviciile noastre, pentru asigurarea serviciilor de suport etc.)
  • Funcţionarea optimă și optimizarea acestui site (statistic şi analitic) - Ne dorim în permanență să vă oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru, motiv pentru care putem colecta și utiliza anumite informații în legătură cu gradul de satisfacţie pe care l-aţi avut pe durata navigării pe acest site, vă putem invita să completați chestionare de sugestii sau altele asemenea.
  • Activităţi de publicitate şi promovare în mediul online. Ne puteți solicita oricând, prin mijloacele descrise în prezentul document, să oprim prelucrarea datelor dvs. cu caracter personal în scop de marketing, urmând să dăm curs cererii dvs. în cel mai scurt timp posibil.
  • Informare periodică a utilizatorilor - Vrem să vă ținem la curent cu privire la ofertele noastre. În acest sens, vă putem trimite orice tip de mesaj conținând informații generale și tematice, informații cu privire la oferte sau promoții, precum și alte comunicări comerciale cum ar fi cercetări de piață și sondaje de opinie. Pentru comunicările de acest tip, avem ca temei consimțământul obţinut în prealabil de la dumneavoastră. Vă puteți răzgândi și retrage consimțământul în orice moment.
  • Pentru apărarea intereselor noastre legitime. Pot exista situații în care vom folosi sau transmite informații pentru a ne proteja drepturile și activitatea comercială. Acestea pot include: măsuri de protecție a site-ului web și a utilizatorului site-ului nostru față de atacuri cibernetice; măsuri de prevenire și detectare a tentativelor de fraudare, inclusiv transmiterea unor informații către autoritățile publice competente; măsuri de gestionare a altor tipuri de riscuri.

 

Prelucrarea datelor cu caracter personal se realizează în conformitate cu prevederile Regulamentului General privind Protecția Datelor, având la bază atât consimțământul persoanei vizate, cât și rațiuni de executare conformă a contractelor sau de realizare a intereselor legitime ale operatorului (cu excepţia cazului în care prevalează interesele sau drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei vizate, care necesită protejarea datelor cu caracter personal, în special atunci când persoana vizată este un copil).

Drepturile utilizatorilor

Drepturile dumneavoastră privind datele cu caracter personal şi mijloacele de exercitare a acestora sunt: Dreptul de informare, Dreptul de acces, Dreptul la rectificare, Dreptul la ştergerea datelor, Dreptul la restricţionarea prelucrării, Dreptul la portabilitatea datelor, Dreptul la opoziţie, Dreptul de a nu face obiectul unei decizii bazate exclusiv pe prelucrarea automată a datelor, Dreptul de a depune plângere și de a vă adresa instanțelor judecătorești, Dreptul de retragere a consimțământului.

  • Dreptul de informare - puteți solicita informații privind activitățile de prelucrare a datelor dvs. personale, privind identitatea operatorului și a reprezentantului acestuia sau cu privire la destinatarii datelor dvs.;
  • Dreptul de acces – puteţi obţine din partea operatorului o confirmare că se prelucrează sau nu date cu caracter personal care vă privesc şi, în caz afirmativ, acces la datele respective şi la următoarele informaţii : scopurile prelucrării; categoriile de date cu caracter personal vizate; destinatarii sau categoriile de destinatari cărora datele cu caracter personal le-au fost sau urmează să le fie divulgate, în special destinatari din ţări terţe sau organizaţii internaţionale ; acolo unde este posibil, perioada pentru care se preconizează că vor fi stocate datele cu caracter personal sau, dacă acest lucru nu este posibil, criteriile utilizate pentru a stabili această perioadă ; dreptul de a solicita operatorului rectificarea sau ştergerea datelor cu caracter personal ori restricţionarea prelucrării datelor cu caracter personal sau dreptul de a se opune prelucrării etc.
  • Dreptul la rectificare - puteți rectifica datele personale inexacte sau le puteți completa;
  • Dreptul la ştergerea datelor - puteți obține ștergerea datelor, în cazul în care prelucrarea acestora nu a fost legală sau în alte cazuri prevăzute de lege;
  • Dreptul la restricţionarea prelucrării - puteți solicita restricționarea prelucrării în cazul în care contestați exactitatea datelor, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege;
  • Dreptul la portabilitatea datelor - puteți primi, în anumite condiții, datele personale pe care ni le-ați furnizat, într-un format care poate fi citit automat sau puteți solicita ca respectivele date să fie transmise altui operator
  • Dreptul la opoziţie - vă puteți opune în special, prelucrărilor de date care se întemeiază pe interesul legitim al operatorului;
  • Dreptul de a nu face obiectul unei decizii bazate exclusiv pe prelucrarea automată a datelor - puteți cere și obține intervenția umană cu privire la respectiva prelucrare sau vă puteți exprima propriul punct de vedere cu privire la acest tip de prelucrare;
  • Dreptul de a depune plângere și de a vă adresa instanțelor judecătorești - puteți depune plângere față de modalitatea de prelucrare a datelor personale la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal și / sau vă puteți adresa instanțelor judecătorești pentru respectarea drepturilor dvs.;
  • Dreptul de retragere a consimțământului – în cazurile în care prelucrarea se întemeiază pe consimțământul dvs., vi-l puteți retrage oricând. Retragerea consimțământului va avea efecte doar pentru viitor, prelucrarea efectuată anterior retragerii rămânând în continuare valabilă.

Obligațiile operatorului de date

Găzduire/Hosting

Datele cu caracter personal înregistrate pe acest website sunt stocate pe serverele NAMECHEAP.COM. Prelucrarea datelor furnizate și stocate respectă următoarele prevederi legale:

  • art. 6 alin. 1 lit. a) GDPR - prelucrarea datelor de către NAMECHEAP.COM se realizează având la bază consimțământul dvs., obținut ulterior unei corecte și complete informări;
  • art. 6 alin. 1 lit. b) GDPR - prelucrarea datelor de către NAMECHEAP.COM are loc cu scopul îndeplinirii obligațiilor contractuale asumate;
  • art. 6 alin. 1 lit. f) GDPR - prelucrarea datelor de către NAMECHEAP.COM se realizează în scopul intereselor legitime urmărite de operator 

Indiferent de scopul pentru care are loc prelucrarea datelor cu caracter personal, sunt respectate principiile de legalitate, echitate și transparență, dar și cel potrivit căruia datele cu caracter personal prelucrate sunt adecvate, relevante şi limitate la ceea ce este necesar în raport cu scopurile în care sunt prelucrate.

Pentru mai multe informații privind prelucrarea datelor cu caracter personale de către NAMECHEAP.COM, accesați https://www.namecheap.com/legal/general/privacy-policy/

 

Avem un contract/o convenție/act juridic (incluzând posibilitatea de includere și agreere a clauzelor din Termenii și Condițiile website-ului) încheiat cu NAMECHEAP.COM pentru a asigura prelucrarea datelor cu caracter personal în conformitate cu reglementările legale în domeniu. Respectăm obligaţiile care ne incumbă potrivit articolului 28 din GDPR, prin alegerea unui furnizor extern de servicii care oferă garanţii suficiente pentru punerea în aplicare a unor măsuri tehnice şi organizatorice adecvate, astfel încât prelucrarea să respecte cerinţele prevăzute în regulament şi să asigure protecţia drepturilor dumneavoastră.

 

Criptarea datelor

Acest site utilizează criptare SSL din raţiuni de securitate şi pentru protecţia transmiterii informaţiilor confidenţiale. Această criptare poate fi recunoscută de dvs. după fereastra de blocare („lock icon”) care apare în bara browser-ului şi prin schimbarea din http:// în https:// a adresei browser-ului respectiv. Odată activată criptarea de acest tip, datele transmise sau transferate nu vor putea fi văzute de terţi.

Conform GDPR, în cazul în care încălcarea securităţii datelor cu caracter personal este susceptibilă să genereze un risc ridicat pentru drepturile şi libertăţile dvs., operatorul acestui website vă va informa, fără întârzieri nejustificate, cu privire la această încălcare, dacă nu devin incidente prevederile completatoare din acelaşi Regulament (art. 34 alin. 3).

Responsabilul cu protecția datelor

Nefiind aplicabile prevederile GDPR (art. 37 alin. 1 - potrivit căruia Operatorul şi persoana împuternicită de operator desemnează un responsabil cu protecţia datelor ori de câte ori:

  1. prelucrarea este efectuată de o autoritate sau un organism public, cu excepţia instanţelor care acţionează în exerciţiul funcţiei lor jurisdicţionale;
  2. activităţile principale ale operatorului sau ale persoanei împuternicite de operator constau în operaţiuni de prelucrare care, prin natura, domeniul de aplicare şi/sau scopurile lor, necesită o monitorizare periodică şi sistematică a persoanelor vizate pe scară largă; sau
  3. activităţile principale ale operatorului sau ale persoanei împuternicite de operator constau în prelucrarea pe scară largă a unor categorii speciale de date în temeiul articolului 9 sau a unor date cu caracter personal referitoare la condamnări penale şi infracţiuni, menţionată la articolul 10)

Privind obligativitatea numirii unui Responsabil cu protecţia datelor, pentru orice informaţii sau lămuriri privind funcţionarea acestui website, vă rugăm să ne contactaţi la următoarele date:

  • Nume: Budeanu Dorin
  • E-mail: dpo@yei.ro
  • Tel: 0753589387
  • Fax:
  • Adresă de corespondenţă: Str. Calea Sucevei nr. 93 Ors. Salcea Suceava

Evidențele activităților de prelucrare

Conform Regulamentului GDPR, operatorul sau persoana împuternicită de operator ar trebui să păstreze, pe o perioadă rezonabilă, evidenţe ale activităţilor de prelucrare aflate în responsabilitatea sa. Astfel, aceste evidențe vor cuprinde toate următoarele informații:

  • numele şi datele de contact ale operatorului 
  • scopurile prelucrării;
  • descrierea categoriilor de persoane vizate şi a categoriilor de date cu caracter personal;
  • categoriile de destinatari cărora le-au fost sau le vor fi divulgate datele cu caracter personal;
  • dacă este cazul/posibil:
    • transferurile de date cu caracter personal
    • termenele-limită preconizate pentru ştergerea diferitelor categorii de date
    • o descriere generală a măsurilor tehnice şi organizatorice de securitate

Obligația detaliată anterior nu se aplică unei întreprinderi sau organizaţii cu mai puţin de 250 de angajaţi, cu excepţia cazului în care prelucrarea pe care o efectuează este susceptibilă să genereze un risc pentru drepturile şi libertăţile persoanelor vizate, prelucrarea nu este ocazională sau prelucrarea include categorii speciale de date sau date cu caracter personal referitoare la condamnări penale şi infracţiuni.

Măsuri tehnice și organizatorice adecvate

Având în vedere stadiul actual al tehnologiei, contextul şi scopurile prelucrării, precum şi riscurile pentru drepturile şi libertăţile persoanelor fizice, operatorul pune în aplicare măsuri tehnice şi organizatorice adecvate pentru a asigura că, în mod implicit, sunt prelucrate numai date cu caracter personal care sunt necesare pentru fiecare scop specific al prelucrării.

Notificarea autorității de supraveghere în cazul încălării securității datelor cu caracter personal

Conform art. 33 alin. 1 din GDPR, în cazul în care are loc o încălcare a securităţii datelor cu caracter personal, vom notifica acest lucru Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal fără întârzieri nejustificate şi, dacă este posibil, în termen de cel mult 72 de ore de la data la care am luat cunoştinţă de aceasta, cu excepţia cazului în care este puţin probabil să genereze un risc pentru drepturile şi libertăţile persoanelor fizice.

Informarea persoanei vizate cu privire la încălcarea securității datelor datelor cu caracter personal

Raportat la prevederile art. 34 din GDPR, în cazul în care încălcarea securităţii datelor cu caracter personal este susceptibilă să genereze un risc ridicat pentru drepturile şi libertăţile persoanelor fizice, vom informa persoana vizată fără întârzieri nejustificate cu privire la această încălcare, cu excepția situațiilor în care:

  • au fost implementate măsuri de protecţie tehnice şi organizatorice adecvate, iar aceste măsuri au fost aplicate în cazul datelor cu caracter personal afectate de încălcarea securităţii datelor cu caracter personal, în special măsuri prin care se asigură că datele cu caracter personal devin neinteligibile oricărei persoane care nu este autorizată să le acceseze, cum ar fi criptarea;
  • au fost luate măsuri ulterioare prin care se asigură că riscul ridicat pentru drepturile şi libertăţile persoanelor vizate menţionat anterior nu mai este susceptibil să se materializeze;
  • ar necesita un efort disproporţionat. În această situaţie, se efectuează în loc o informare publică sau se ia o măsură similară prin care persoanele vizate sunt informate într-un mod la fel de eficace.

Social Media

Facebook plugins (Like & Share Button)

Acest serviciu utilizează pluginuri sociale ("plugins") gestionate de rețeaua socială facebook.com. Pluginurile pot fi identificate printr-o siglă Facebook (un "f" alb pe o placă albastră sau un semn "thumbs up") sau sunt etichetate prin adăugarea sintagmei "Facebook Social Plugin". Lista și aspectul pluginurilor Facebook pot fi văzute aici: https://developers.facebook.com/docs/plugins/.  În măsura în care utilizați extensia Like, veți aprecia pagina de Facebook a site-ului nostru fără a fi nevoie să îl părăsiți. În măsura în care utilizați extensia Share, veți distribui site-ul nostru sau un anumit conținut din cadrul acestuia pe pagina dumneavoastră personală de Facebook, fără a fi nevoie să părăsiți site-ul. 

Prin intermediul pluginului, Facebook primește informațiile pe care dumneavoastră le accesați pe site-ul nostru. În cazul în care sunteți conectat și la Facebook în același timp, Facebook poate atribui acțiunile realizate pe pagină contului dumneavoastră și, implicit, dumneavoastră personal. Când dumneavoastră interacționați cu pluginurile, de exemplu făcând click pe butonul Like sau distribuind un anumit conținut de pe site, informațiile corespunzătoare sunt transferate direct din browserul dvs. pe Facebook și stocate acolo. Chiar dacă nu sunteți membru Facebook, există totuși posibilitatea ca rețeaua de socializare să obțină și să stocheze adresa dumneavoastră IP. 

Făcând click pe unul dintre aceste butoane, sunteți de acord cu utilizarea acestui plugin și, prin urmare, cu transferul de date cu caracter personal către Facebook. Nu deținem controlul asupra naturii și scopului acestor date transmise, precum și asupra procesării ulterioare a acestora. În ceea ce privește scopul și amploarea colectării de date, prelucrarea și utilizarea ulterioară a datelor de către Facebook, precum și permisiunile și setările pentru protejarea confidențialității.

Dacă nu veţi dori ca Facebook să asocieze vizita dumneavoastră pe acest site cu informaţiile contului dumneavoastră de Facebook, aveţi posibilitatea să vă delogaţi.

 

Instagram Plugin

Acest serviciu utilizează pluginuri sociale ("plugins") gestionate de rețeaua socială Instagram, funcții oferite de Instagram Inc., cu sediul în 1601 Willow Road, Menlo Park, CA 94025, USA. Pluginurile pot fi identificate printr-o siglă Instagram sau sunt etichetate prin adăugarea sintagmei "Instagram Social Plugin". 

Prin intermediul pluginului, Instagram este informat cu privire la acțiunile realizate de dumneavoastră pe pagina noastră. În cazul în care sunteți conectat și la contul personal de pe reţeaua de socializare în același timp, aceasta poate atribui acțiunile realizate pe pagina contului dumneavoastră de Instagram şi, implicit, dumneavoastră personal. Când dumneavoastră accesați pluginurile, informațiile corespunzătoare sunt transferate din browserul dvs. pe rețeaua de socializare și stocate acolo. Chiar dacă nu sunteți membru Instagram, există totuși posibilitatea ca aceasta să obțină și să stocheze adresa dumneavoastră IP. 

Făcând click pe unul dintre aceste butoane, sunteți de acord cu utilizarea acestui plugin și, prin urmare, cu transferul de date cu caracter personal către Instagram. Nu deținem controlul asupra naturii și scopului acestor date transmise, precum și asupra procesării ulterioare a acestora. În ceea ce privește scopul și amploarea colectării de date, prelucrarea și utilizarea ulterioară a datelor de către Instagram, precum și permisiunile și setările pentru protejarea confidențialității utilizatorilor, puteți consulta politicile de confidențialitate Instagram la: https://help.instagram.com/155833707900388

Dacă sunteţi membru al Instagram și nu doriţi ca acesta să colecteze datele dumneavoastră prin intermediul pluginului şi să le lege de datele deja stocate pe Instagram, trebuie să vă deconectaţi de la reţeaua de socializare înainte de a vizita acest site.

 

Twitter plugin

Acest serviciu utilizează pluginuri sociale ("plugins") gestionate de rețeaua socială twitter.com. Pluginurile pot fi identificate printr-o siglă Twitter. 

Prin intermediul pluginului, Twitter primește informațiile pe care dumneavoastră le accesați pe pagina noastră. În cazul în care sunteți conectat şi la rețeaua de socializare în același timp, Twitter poate atribui acțiunile realizate pe pagină contului dumneavoastră de Twitter şi, implicit, dumneavoastră personal. Când dumneavoastră interacționați cu plugin-urile, informațiile corespunzătoare sunt transferate direct din browserul dvs. pe Twitter și stocate. Chiar dacă nu sunteți membru Twitter, există totuși posibilitatea ca aceasta să obțină și să stocheze adresa dumneavoastră IP. 

Făcând click pe unul dintre butoanele de plugin, vă puteţi exprima acordul cu privire utilizarea acestora și, prin urmare, cu transferul de date cu caracter personal către Twitter. Nu deţinem controlul asupra naturii și scopului acestor date transmise, precum și asupra procesării ulterioare a acestora. În ceea ce privește scopul și amploarea colectării de date, prelucrarea și utilizarea ulterioară a datelor de către Twitter, precum și permisiunile și setările pentru protejarea confidențialității utilizatorilor, puteți consulta politicile de confidențialitate Twitter la: https://twitter.com/en/privacy

Dacă sunteți membru al Twitter și nu doriți ca acesta să colecteze datele dumneavoastră prin intermediul pluginului și să le lege de datele deja stocate pe Twitter, trebuie să vă deconectați de la rețeaua de socializare înainte de a vizita site-ul.

 

Pinterest plugin

Acest serviciu utilizează pluginuri sociale ("plugins") gestionate de rețeaua socială Pinterest. 

Prin intermediul pluginului, Pinterest primește informații cu privire la activitatea dumneavoastră pe website-ul nostru. În cazul în care sunteţi conectat şi la reţeaua de socializare în acelaşi timp, Pinterest poate atribui acţiunile realizate pe pagina contului dumneavoastră şi, implicit, dumneavoastră personal. Când interacționaţi cu pluginurile, informațiile corespunzătoare sunt transferate direct din browserul dvs. pe Pinterest și stocate acolo. Chiar dacă nu sunteţi membru Pinterest, există totuși posibilitatea ca acesta să obţină și să stocheze adresa dumneavoastră IP. 

Făcând click pe unul dintre butoanele de plugin, vă puteţi exprima acordul cu privire utilizarea acestora și, prin urmare, cu transferul de date cu caracter personal către Pinterest. Nu deţinem controlul asupra naturii și scopului datelor transmise, precum și asupra procesării ulterioare a acestora. În ceea ce privește scopul și amploarea colectării de date, prelucrarea și utilizarea ulterioară a datelor de către Pinterest, precum și permisiunile și setările pentru protejarea confidențialității utilizatorilor, puteți consulta politicile de confidențialitate Pinterest la: https://policy.pinterest.com/en/privacy-policy.    

Dacă sunteţi membru Pinterest și nu doriţi ca acesta să colecteze datele dumneavoastră prin intermediul pluginului şi să le lege de datele deja stocate pe Pinterest, trebuie să vă deconectaţi de la reţeaua de socializare înainte de a vizita site-ul.

Newsletter

Pentru a primi un newsletter, este necesară indicarea unei adrese de e-mail valide, alături de informaţii specifice prin care se poate identifica titularul acestei adrese. De asemenea, este necesar consimţământul dvs. pentru transmiterea newsletter-ului şi, de aceea, vă informăm că orice alte date cu caracter personal vor fi colectate şi stocate doar în baza acordului dvs. Datele astfel colectate sunt prelucrate doar în vederea transmiterii newsletter-ului şi nu vor fi transmise terţilor.

Prin urmare, vom prelucra orice date pe care le introduceți în formularul de contact numai cu consimțământul dvs., în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 1 lit. a GDPR. 

Plugins și Tools

Youtube

Site-ul nostru utilizează plugin-urile platformei YouTube, care este operat de Google. Operatorul site-ului web este YouTube, LLC, Cherry Ave 901, San Bruno, CA 94066, SUA.

Dacă vizitați o pagină de pe site-ul nostru în care a fost integrat un plug-in YouTube, va fi creată o conexiune cu serverele YouTube. În consecință, serverul YouTube va fi anunțat, care dintre paginile au fost vizitate de dumneavoastră

În plus, YouTube va putea să introducă şi cookie-uri diferite, cu ajutorul cărora se vor putea obține informații despre vizitatorii site-ului nostru. Printre altele, aceste informații vor fi utilizate pentru a genera statistici video cu scopul de a îmbunătăți ușurința în utilizarea site-ului și de a preveni încercările de fraudare. 

Dacă sunteți conectat (ă) la contul dvs. YouTube în timp ce vizitați site-ul nostru, permiteți YouTube să aloce direct modelele dvs. de navigare în profilul dvs. personal. Aveți opțiunea de a preveni acest lucru prin deconectarea de pe contul YouTube.

Utilizarea YouTube se bazează pe interesul nostru de a vă prezenta conținutul online într-o manieră atrăgătoare. Conform art. 6 alin. 1 lit. f) GDPR, acesta este un interes legitim.

Având în vedere Hotărârea din 16 iulie 2020 (pronunțată în cauza C-311/18 - Data Protection Commissioner/Facebook Ireland Limited, Maximillian Schrems), Curtea Europeană de Justiţie a statuat că protecţia oferită de Scutul de confidențialitate EU – US (Privacy Shield) nu are un caracter adecvat. Prin urmare, transmiterea datelor cu caracter personal către SUA şi alte ţări din afara Spaţiului Economic European (EEA – European Economic Area) ar trebui să aibă la bază Clauzele Contractuale Standard (SCC – Standard Contractual Clauses) ale Comisiei Europene.

Pentru mai multe informații despre modul în care YouTube gestionează datele despre utilizatori, consultați Politica de confidențialitate YouTube privind datele de la: https://policies.google.com/privacy?hl=en.

 

Vimeo

Site-ul nostru utilizează plugin-uri ale portalului video Vimeo. Furnizorul este Vimeo Inc., 555 West 18th Street, New York, New York 10011, SUA.

Dacă vizitați una dintre paginile de pe site-ul nostru în care a fost integrat un plug-in Vimeo, va fi creată o conexiune la serverele Vimeo. În consecință, serverul Vimeo va primi informații cu privire la paginile pe care le-ați vizitat. În plus, Vimeo va primi adresa IP. Acest lucru se va întâmpla și dacă nu v-ați conectat la Vimeo sau nu aveți un cont la Vimeo. Informațiile înregistrate de Vimeo vor fi transmise către serverul Vimeo din Statele Unite.

Dacă sunteți conectat (ă) la contul dvs. Vimeo, permiteți Vimeo să aloce direct modelele dvs. de navigare în profilul dvs. personal. Puteți preveni acest lucru prin deconectarea de pe contul dvs. Vimeo.

Utilizarea Vimeo se bazează pe interesul nostru de a vă prezenta conținutul online într-o manieră atrăgătoare. Conform art. 6 alin. 1 lit. f) GDPR, acesta este un interes legitim.

Având în vedere Hotărârea din 16 iulie 2020 (pronunțată în cauza C-311/18 - Data Protection Commissioner/Facebook Ireland Limited, Maximillian Schrems), Curtea Europeană de Justiţie a statuat că protecţia oferită de Scutul de confidențialitate EU – US (Privacy Shield) nu are un caracter adecvat.

Prin urmare, transmiterea datelor cu caracter personal către SUA şi alte ţări din afara Spaţiului Economic European (EEA – European Economic Area) se bazează pe Clauzele Contractuale Standard (SCC – Standard Contractual Clauses) ale Comisiei Europene. Comisia a emis două seturi de Clauze Contractuale Standard pentru transferurile de date de la operatorii de date din UE către operatorii de date stabiliți în afara UE sau a Spațiului Economic European (SEE). De asemenea, a emis şi un set de clauze contractuale pentru transferurile de date de la operatorii din UE către procesatorii stabiliți în afara UE sau SEE. Pentru mai multe informaţii privind aceste Clauze, recomandăm să accesaţi https://ec.europa.eu/info/law/law-topic/data-protection/international-dimension-data-protection/standard-contractual-clauses-scc_ro

Vimeo foloseşte Clauze Contractuale Standard drept garanţie adecvată privind protecţia datelor, în acord cu nivelul de protecţie garantat prin GDPR. Pentru mai multe informaţii, accesaţi https://www.activecampaign.com/legal/scc şi întreaga politică privind confidenţialitatea disponibilă aici: https://vimeo.com/privacy.

 

Google Web Fonts

Acest site utilizează Fonturile Web furnizate de Google pentru a asigura utilizarea uniformă a fonturilor pe acest site. 

Când accesați o pagină de pe acest website, browserul dvs. va încărca, ca urmare a stabilirii unei conexiuni cu serverele Google, fonturile web necesare afișării corecte a textului și a fonturilor. Astfel, 

Utilizarea Google Web Fonts se bazează pe art. 6 alin. 1 lit. f) GDPR, existând un interes legitim în prezentarea uniformă a fontului pe acest website. Dacă există un consimţământ exprimat în acest sens (de exemplu, consimțământul la arhivarea cookie-urilor), datele vor fi procesate exclusiv în baza art. 6 alin. 1 lit. a) GDPR.

Pentru mai multe informații despre modul în care Google Web Fonts se ocupă de datele utilizatorului, consultați Politica de confidențialitate disponibilă la: https://policies.google.com/privacy?hl=en.

 

Google Maps

Acest site utilizează Google Maps, un serviciu de mapare şi localizare, prin intermediul unui API. Furnizorul este Google Inc., 1600 Amphitheater Parkway Mountain View, CA 94043, Statele Unite ale Americii.

Pentru a garanta protecția datelor pe site-ul nostru, veți descoperi că Google Maps a fost dezactivat atunci când vizitați site-ul nostru pentru prima dată. O conexiune directă la serverele Google nu va fi stabilită înainte de activarea autonomă a Hărților Google, adică cu consimțământul dvs. în conformitate cu articolul 6 alin. 1 lit. a) GDPR. Acest lucru va împiedica transferul datelor către Google în timpul primei vizite pe site-ul nostru. După ce ați activat serviciul, Google Maps va stoca adresa IP. De regulă, este transferat ulterior pe un server Google din Statele Unite, unde este stocat. Furnizorul acestui site web nu are control asupra acestui transfer de date odată ce Google Maps a fost activat.

Având în vedere Hotărârea din 16 iulie 2020 (pronunțată în cauza C-311/18 - Data Protection Commissioner/Facebook Ireland Limited, Maximillian Schrems), Curtea Europeană de Justiţie a statuat că protecţia oferită de Scutul de confidențialitate EU – US (Privacy Shield) nu are un caracter adecvat.

Prin urmare, transmiterea datelor cu caracter personal către SUA şi alte ţări din afara Spaţiului Economic European (EEA – European Economic Area) se bazează pe Clauzele Contractuale Standard (SCC – Standard Contractual Clauses) ale Comisiei Europene. Comisia a emis două seturi de Clauze Contractuale Standard pentru transferurile de date de la operatorii de date din UE către operatorii de date stabiliți în afara UE sau a Spațiului Economic European (SEE). De asemenea, a emis şi un set de clauze contractuale pentru transferurile de date de la operatorii din UE către procesatorii stabiliți în afara UE sau SEE. Pentru mai multe informaţii privind aceste Clauze, recomandăm să accesaţi https://ec.europa.eu/info/law/law-topic/data-protection/international-dimension-data-protection/standard-contractual-clauses-scc_ro

Google Maps foloseşte Clauze Contractuale Standard drept garanţie adecvată privind protecţia datelor, în acord cu nivelul de protecţie garantat prin GDPR. Pentru mai multe informaţii, consultați Declarația de confidențialitate a datelor Google la adresa următoare: https://policies.google.com/privacy

 

Google reCaptcha

Utilizăm "Google reCAPTCHA" (denumit în continuare "reCAPTCHA") pe site-ul noastre. Furnizorul este Google Inc., cu sediul în 1600 Amphitheater Parkway, Mountain View, CA 94043, SUA ("Google"). Scopul reCAPTCHA este de a determina dacă datele introduse pe site-ul nostru (de exemplu, informațiile introduse într-un formular de contact) sunt furnizate de un utilizator uman sau de un program automatizat. Pentru a determina acest lucru, reCAPTCHA analizează comportamentul vizitatorilor site-ului bazându-se pe o varietate de parametri. Această analiză este declanșată automat de îndată ce vizitatorul site-ului intră pe site. Pentru această analiză, reCAPTCHA evaluează o varietate de date (de exemplu adresa IP, timpul pe care vizitatorul site-ului le-a petrecut pe site sau mișcările cursorului inițiate de utilizator). Datele urmărite în timpul acestor analize sunt trimise la Google. Analizele reCAPTCHA rulează în întregime în fundal. Vizitatorii site-ului nu sunt avertizați că o analiză este în curs de desfășurare. Datele sunt prelucrate în baza art. 6 alin. 1 lit. f) GDPR. Operatorii site-ului web au un interes legitim, pentru a proteja conținutul web al operatorului împotriva utilizării abuzive de către sistemele automatizate de spionaj industrial și împotriva SPAM. 

Având în vedere Hotărârea din 16 iulie 2020 (pronunțată în cauza C-311/18 - Data Protection Commissioner/Facebook Ireland Limited, Maximillian Schrems), Curtea Europeană de Justiţie a statuat că protecţia oferită de Scutul de confidențialitate EU – US (Privacy Shield) nu are un caracter adecvat.

Prin urmare, transmiterea datelor cu caracter personal către SUA şi alte ţări din afara Spaţiului Economic European (EEA – European Economic Area) se bazează pe Clauzele Contractuale Standard (SCC – Standard Contractual Clauses) ale Comisiei Europene. Comisia a emis două seturi de Clauze Contractuale Standard pentru transferurile de date de la operatorii de date din UE către operatorii de date stabiliți în afara UE sau a Spațiului Economic European (SEE). De asemenea, a emis şi un set de clauze contractuale pentru transferurile de date de la operatorii din UE către procesatorii stabiliți în afara UE sau SEE. Pentru mai multe informaţii privind aceste Clauze, recomandăm să accesaţi https://ec.europa.eu/info/law/law-topic/data-protection/international-dimension-data-protection/standard-contractual-clauses-scc_ro

Google reCatpcha foloseşte Clauze Contractuale Standard drept garanţie adecvată privind protecţia datelor, în acord cu nivelul de protecţie garantat prin GDPR. Pentru mai multe informaţii, consultați Declarația de confidențialitate a datelor Google disponibile aici: https://policies.google.com/privacy  şi aici https://policies.google.com/terms?hl=en

Chat Online

Platforme Chat Online

Facebook Messenger

Pe acest website folosim Facebook Messenger, aplicație gratuită de mesagerie instantanee, asigurându-se astfel schimbul instantaneu de mesaje de tip text cu una sau chiar mai multe persoane sau calculatoare deodată. Este o aplicație și platformă americană de mesagerie dezvoltată de Facebook, Inc. Dezvoltată inițial ca Facebook Chat în 2008, compania și-a reînnoit serviciul de mesagerie în 2010.

Prin intermediul Facebook Messenger, vă putem asigura asistență rapidă, permițând interacțiunea cu noi, inclusiv prin urmărirea achizițiilor, prin primirea notificărilor și inițierea de conversații personale cu reprezentanții serviciului clienți ai companiei.

Temeiul legal pentru prelucrarea datelor cu caracter personal prin intermediul Facebook Messenger este reprezentat de art. 6 alin. 1 lit. f) din Regulament, bazându-ne pe interesul nostru legitim pentru legalitatea prelucrării. În ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal, Facebook Irlanda poate fi contactată online sau prin poștă la următoarea adresă Facebook Irlanda Ltd., 4 Grand Canal Square, Grand Canal Harbour, Dublin 2 Irlanda.

Datele colectate prin intermediul Facebook Messenger sunt utilizate, printre altele, pentru oferirea, personalizarea și îmbunătățirea chat-ului, pentru a permite oferirea de servicii de analiză, dar și pentru comunicarea cu dumneavoastră. 

Având în vedere Hotărârea din 16 iulie 2020 (pronunțată în cauza C-311/18 - Data Protection Commissioner/Facebook Ireland Limited, Maximillian Schrems), Curtea Europeană de Justiţie a statuat că protecţia oferită de Scutul de confidențialitate EU – US (Privacy Shield) nu are un caracter adecvat.

Prin urmare, transmiterea datelor cu caracter personal către SUA şi alte ţări din afara Spaţiului Economic European (EEA – European Economic Area) se bazează pe Clauzele Contractuale Standard (SCC – Standard Contractual Clauses) ale Comisiei Europene. Comisia a emis două seturi de Clauze Contractuale Standard pentru transferurile de date de la operatorii de date din UE către operatorii de date stabiliți în afara UE sau a Spațiului Economic European (SEE). De asemenea, a emis şi un set de clauze contractuale pentru transferurile de date de la operatorii din UE către procesatorii stabiliți în afara UE sau SEE. Pentru mai multe informaţii privind aceste Clauze, recomandăm să accesaţi https://ec.europa.eu/info/law/law-topic/data-protection/international-dimension-data-protection/standard-contractual-clauses-scc_ro

Facebook Messenger respectă prevederile GDPR și Clauzele Contractuale Standard (SSC - Standard Contractual Clauses) aprobate de Comisia Europeană, luând în considerare în permanență deciziile acesteia cu privire la transferurile de date către Statele Unite și alte țări. Comisia Europeană a recunoscut ţări precum Andorra, Argentina, Canada (organizații comerciale), Insulele Feroe, Guernsey, Israel, Insula Man, Japonia, Jersey, Noua Zeelandă, Elveția și Uruguay ca oferind o protecție adecvată. 

Mai multe informații sunt disponibile aici https://www.facebook.com/privacy/explanation şi aici  https://www.facebook.com/legal/EU_data_transfer_addendum

 

WhatsApp

Prin intermediul WhatsApp, asigurăm o comunicare eficientă cu clienții noștri. Pentru cei care locuiesc într-o țară din Spațiul Economic European (care include Uniunea Europeană) și orice altă țară sau teritoriu inclus (denumită în mod colectiv "Regiunea Europeană"), Whatsapp este operat de către WhatsApp Ireland Limited, cu sediul în 4 Grand Canal Square, Grand Canal Harbour, Dublin 2, Irlanda.

Conform politicii WhatsApp, care poate fi consultată și analizată aici: https://www.whatsapp.com/legal/#privacy-policy, Whatsapp Ltd. fiind și parte din Companiile Facebook, prin intermediul acestui serviciu se colectează și prelucrează date cu caracter personal cu respectarea principiilor de securitate și confidențialitate aplicabile la nivel european (în special, RGPD) sau la nivel internațional (dacă vorbim de servicii puse la dispoziție de Whatsapp Inc. -  EU-U.S. Privacy Shield Framework and the Swiss-U.S. Privacy Shield Framework).

Prin intermediul Whastapp se prelucrează:

  • date furnizate chiar de către utilizatori (cum ar fi cele legate de contul de utilizatori - numărul de telefon, nume de profil, fotografia - conexiunile utilizatorului. În ceea ce privește mesajele transmise, acestea nu sunt stocate pe serverele WhatsApp, cu excepția celor care nu putut fi trimise (spre exemplu, pentru un utilizator offline) și care sunt stocate pentru o perioadă de 30 de zile înainte de a fi șterse.
  • date colectate în mod automat (informații privind status-ul utilizatorului “last seen status”, preferințe ale utilizatorului stocate prin intermediul cookies, adresa IP, informații legate de browser, unele informații legate de tranzacții și plăți - pentru termenii și condițiile privind plățile, recomandăm să consultați https://www.whatsapp.com/legal/?eea=0#payments-in).

Temeiul legal pentru prelucrarea datelor cu caracter personal prin intermediul Whatsapp este reprezentat de art. 6 lit. f) din Regulament, bazându-ne pe interesul nostru legitim pentru legalitatea prelucrării.

Având în vedere Hotărârea din 16 iulie 2020 (pronunțată în cauza C-311/18 - Data Protection Commissioner/Facebook Ireland Limited, Maximillian Schrems), Curtea Europeană de Justiţie a statuat că protecţia oferită de Scutul de confidențialitate EU – US (Privacy Shield) nu are un caracter adecvat.

Prin urmare, transmiterea datelor cu caracter personal către SUA şi alte ţări din afara Spaţiului Economic European (EEA – European Economic Area) se bazează pe Clauzele Contractuale Standard (SCC – Standard Contractual Clauses) ale Comisiei Europene. Comisia a emis două seturi de Clauze Contractuale Standard pentru transferurile de date de la operatorii de date din UE către operatorii de date stabiliți în afara UE sau a Spațiului Economic European (SEE). De asemenea, a emis şi un set de clauze contractuale pentru transferurile de date de la operatorii din UE către procesatorii stabiliți în afara UE sau SEE. Pentru mai multe informaţii privind aceste Clauze, recomandăm să accesaţi https://ec.europa.eu/info/law/law-topic/data-protection/international-dimension-data-protection/standard-contractual-clauses-scc_ro.

WhatsApp foloseşte Clauze Contractuale Standard drept garanţie adecvată privind protecţia datelor, în acord cu nivelul de protecţie garantat prin GDPR, conform informaţiilor disponibile aici https://www.whatsapp.com/legal/#privacy-policy-our-global-operations

Concluzie

Prezenta politică privind prelucrarea datelor cu caracter personal este generată în conformitate cu prevederile Regulamentului nr. 679/2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date, dar şi cu celelalte dispoziţii legale naţionale aplicabile.

Ne rezervăm dreptul de a face orice completări sau modificări la această politică. Recomandăm consultarea Politicii în mod regulat pentru o informare corectă și actualizată în ceea ce privește prelucrarea datelor personale.

Pentru mai multe detalii cu privire la prezenta Politică GDPR, precum şi pentru exercitarea oricărui drept dintre cele menţionate anterior, poate fi trimisă o notificare scrisă la datele de contact indicate mai sus.

 

     
}});